Crucifixul ne amintește de crucea lui Iisus Hristos. În plus, în tradiția creștină, este simbolul venerării jertfei lui Hristos.
Crucifixul poate fi numit și Crucea Episcopală. Are forma unei cruci latine și poartă inscripția I.N.R.I. – Ienus Nazarenus Rex Iudaeorum – care înseamnă Iisus din Nazaret, regele evreilor. Această inscripție poate fi văzută pe partea superioară a crucii, chiar deasupra capului.
Originea termenului „crucifix”
Termenul provine din latinescul crucifixio, care înseamnă „a fixa pe o cruce”.
Răstignirea lui Iisus este narațiunea centrală a creștinismului, iar crucea, pe care în unele reprezentări apare Iisus Hristos bătut în cuie, este simbolul bisericilor creștine.
Simboluri ale Crucifixului
Crucifixul este considerat unul dintre cele mai importante simboluri ale creștinismului. Ea reprezintă crucea pe care a murit Iisus Hristos.
Merită menționat faptul că, chiar înainte de Iisus Hristos, crucea era deja folosită de romani ca instrument de tortură și pedeapsă cu moartea. Aceasta era pedeapsa aplicată infractorilor. În plus, a funcționat ca o lecție pentru ceilalți oameni, astfel încât, dacă cineva ar fi comis o infracțiune, acesta ar fi fost tipul de pedeapsă.
Deși crucifixul ne amintește de sacrificiul lui Iisus Hristos pe cruce, simbolismul credinței și al reînnoirii prevalează. Având în vedere acest lucru, în multe sărbători organizate în biserici, a o lua de la capăt poate însemna să te sacrifici.
Crucifixul în creștinism și catolicism
În catolicism și în creștinism, utilizarea crucifixului este foarte frecventă pe altarele bisericilor. Această practică se face pentru a păstra vie imaginea jertfei lui Iisus Hristos.
Crucifixele fac parte, de asemenea, din obiceiurile preoților și călugărițelor, însă nu sunt folosite de protestanți. Protestantismul se opune folosirii crucifixului ca simbol al identificării cu jertfa lui Hristos și/sau ca o reamintire constantă a păcatelor. Din această perspectivă, protestanții au folosit crucea latină goală ca mod de a simboliza învierea lui Hristos. Merită să adăugăm că crucifixul reprezintă, de asemenea, resemnarea față de suferințele și călătoria zilnică a lui Iisus.
Răstignirea
Răstignirea este o formă de pedeapsă cu moartea, care constă în legarea și/sau bătutul în cuie a victimei de o grindă de lemn și lăsarea acesteia să atârne timp de câteva zile până la moarte. Moartea se poate produce prin epuizare sau asfixiere.
Există indicii că a fost dezvoltat în Persia și adus în Occident în timpul lui Alexandru. În acest act se combinau elemente de rușine și tortură, astfel încât era văzut ca o practică de teroare profundă.
După ce infractorul era dezbrăcat de haine, pedeapsa începea cu biciuirea. Pe instrumentul folosit pentru biciuire, flagelul, soldații fixau cuie, bucăți de oase și altele asemenea. În unele cazuri, flagelatorul a murit în timpul biciuirii.
Actul de crucificare începea când victima era spânzurată și legată cu brațele deschise pe o cruce de lemn. Acesta putea fi fixat prin cuie perforate în încheieturi și picioare.
Odată ce greutatea picioarelor a supraîncărcat mușchii abdominali, individul a obosit și a devenit imposibil să mai respire. În aceste cazuri, se va produce moartea prin asfixiere.
Pentru a scurta suferința, torționarii au fracturat picioarele victimei, ceea ce a eliminat complet capacitatea victimei de a se susține singură și a accelerat procesul care a dus la moarte. Plasarea de suporturi era normală pe crucifix, care era uneori interpretat ca un piedestal. Această practică îl făcea pe individ să agonizeze mai mult timp. În astfel de momente, vorbirea sau strigătul necesitau un efort.
