In Vechiul si Noul Testament se fac numeroase referiri la interpretarile date visurilor, mai ales pentru ca in vechime evreii le foloseau pentru a influenta comportarea si morala membrilor comunitatii.
Ulterior, in scrierile parintilor bisericii crestine, printre care si Sfantul Augustin, visele si interpretarile lor isi pastreaza importanta, iar asta pana la Thomas d’Aquino, care, urmand filozofia aristotelica, a decis ca visele nu au nici o importanta si nici o semnificatie. Crestinismul timpuriu a dat insa, la vremea sa, un nou impuls oniromantiei, visele fiind considerate prevestitoare, mai ales daca erau repetitive.
Vechea traditie greceasca a visurilor care prevestesc vindecarea bolilor a fost preluata, transformata si pastrata o vreme sub forma priveghiului nocturn la mormintele sfintilor crestini.
Totul a durat insa pana in Evul Mediu, cand Biserica, asumandu-si autoritatea morala asupra crestinilor, a sustinut cu tarie non-importanta si non-semnificatia viselor.
Reforma religioasa din secolul al XVI-lea a fost momentul in care, oarecum „subteran”, s-a stabilit ca era miracolelor si a supranaturalului s-a incheiat. Totusi, in randul maselor populare, interpretarea viselor era considerata un serviciu inca important pe care ti-l puteau face astrologii si vrajitorii si constituia subiectul multor carti. Dictionarele de vise, cele mai multe bazate pe lucrarea antica a lui Artemidorus, au proliferat.
Explicatiile psihologice ale visurilor nu au existat pana la sfarsitul secolului nouasprezece. Intemeietorul psihanalizei, Sigmund Freud, este autorul acestei complete schimbari de perspectiva asupra interpretarii viselor. El considera ca visele reprezinta reveniri codificate ale unor dorinte infantile reprimate. Anumite intamplari diurne, pe care Freud le considera „reziduurile zilei”, determinau eliberari nocturne ale acestor elemente refulate, sub forma viselor.
Pentru a le interpreta, psihanalistul folosea asocierea libera, in sensul ca acela care visase spune ce anume ii sugera pe loc un element al visului.
Desigur, din pricina naturii sexualizante a psihologiei freudiene, elementele onirice erau vazute, cel mai adesea, ca simboluri vaginale si falice.
Carl G. Jung considera visele ca fiind expresia continutului inconstientului individual si colectiv. El afirma ca visele sunt compensari care ne furnizeaza informatii despre Sinele interior pentru a ne ajuta sa obtinem echilibrul psihic.
In lucrarile sale, Jung a afirmat ca simbolurile visurilor ce vin din inconstientul colectiv au semnificatii universale, arhetipale, spre deosebire de cele din inconstientul personal, care deriva din experienta proprie a individului, din convingerile sale si din mostenirea sa culturala, rasiala, etnica si religioasa.
Numai cel care viseaza, nu cineva din exterior, poate spune care este adevarata semnificatie a unui vis.
Jung considera ca interpretarea visurilor are o importanta de prim ordin in procesul de individuatie. Simbolurile din vise sunt limbajul frust al inconstientului, adus in atentia constientului fara a fi fost cenzurat de convingerile si sistemul de conventii diurne.
Visele ne spun totul despre viata noastra interioara, aratandu-ne unde ne aflam pe drumul spre scopul final al vietii.
Adesea, simboluri ale umbrei (partea reprimata a Sinelui) ne apar in vise ca sa ne atraga atentia.
Potrivit lui Jung, Șinele, sufletul, incearca sa poarte un dialog cu noi, furnizandu-ne informatii in trei moduri: mai intai pshihic, prin vise; in al doilea rand, prin „soarta”-adica accidente, boli, etc; si, in cele din urma, prin boli mai grave si diverse suferinte fizice.
Ignorarea avertismentelor din vise atrage deci evenimente dureroase si mai grave, pe masura ce inaintam in timp.
