Visurile sunt o realitate si, in ele insele, sunt reale, ceea ce nu este nici pe departe la fel de absurd cum suna, de vreme ce oameni cu diferite niveluri de cultura au crezut intotdeauna ca visurile au o realitate proprie.
Chiar si popoarele barbare au o anume intelepciune intuitiva, care le cere sa dea atentie visurilor.
Antropologii au descoperit ca anumite triburi care traiesc in salbaticie nu fac nici o deosebire intre vis si realitate.
- Dacă unul dintre membrii tribului viseaza ca a fost muscat de sarpe, cu siguranta dimineata va alerga la vraci si va lua leacurile pe care acesta i le da pentru muscatura de sarpe.
- De asemenea, daca viseaza ca s-a inecat, a doua zi va merge sa munceasca pentru vraci ca, in schimb, acesta sa-i pescuiasca sufletul din rau.
Copiii par sa impartaseasca felul de a gandi al popoarelor primitive, de vreme ce ei cred adesea mai mult in vise decat in ceea ce li se intampla in realitate.
Iar aceasta convingere nu este numai a lor. Ideea unei realitati in sine a viselor i-a tulburat pe multi ganditori celebri.
„In somn fiecare se intoarce la adevarata sa natura”-Heraclit.
Este cunoscuta nedumerirea marelui filozof mistic chinez Chuang Tzu, care, trezindu-se din somn dupa ce visase ca era fluture, s-a intrebat:”Sunt eu Chuang Tzu care a visat ca era fluture, sau un fluture care viseaza ca este Chuang Tzu?”
Blaise Pascal spunea ca nimeni nu are de unde sa stie daca e treaz sau doarme; „cine stie daca atunci cand ne gandim ca suntem treji nu cumva dormim somnul cel mai adanc?”
René Descartes sustinea aceeasi idee, afirmand ca este „constient ca nu exista indicii prin care sa distingem veghea de somn”.
O viata, Schopenhauer a cautat fara succes raspunsul la intrebarea: „Exista vreun criteriu prin care sa putem deosebi visul de realitate?”
In secolul nostru, multi dintre ganditorii moderni au sustinut ca starea de veghe nu exista, fiind, de fapt, o somnolenta si ca mintea este, in cele mai multe cazuri, permanent adormita.