Abel a fost al doilea fiu al lui Adam şi al Evei. Păstorul Abel era harnic, ascultător şi blând, el muncea cu dăruire, în spiritul devotamentului pentru Dumnezeu, căruia îi închina jertfe alese şi care erau primite cu multă bunăvoință.
Fratele său mai mare, Cain, îl invidia, din pricina faptului că ofrandele sale fuseseră acceptate cu indiferență: „Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui, iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi fața lui era posomorâtă” (Facerea, 4, 3-5).
Dumnezeu l-a mustrat pe Cain pentru invidia din sufletul său care deschidea poarta păcatului: „Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: «Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!»” (Facerea, 4, 6-7).
Neatins de ambiție sau de gelozie, Abel n-a bănuit intențiile ucigașe ale fratelui său: „După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: «Să ieșim la câmp!» Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât” (Facerea, 4, 8).
Dumnezeu a condamnat gestul scelerat al lui Cain și a instituit amintirea lui Abel drept un adevăr de recuperat: „vocea sângelui fratelui său strigă din pământ către mine”.
Moartea lui Abel semnifică momentul rătăcirii omului prin intoleranță și violență.
Fără de păcat şi supus lui Dumnezeu, Abel anunță sosirea marelui sol al mântuirii, Iisus Hristos, condamnând răutatea, ignoranța, cinismul și necredința Cainilor orbiți de orgoliul și de trufia lor.
„Nevinovat ca Abel” (Facerea, 4) Expresia „nevinovat ca Abel” este o construcție comparativă cu sens superlativ, prin care se redă ideea de persoană virtuoasă, străină de orice culpă.
