Ce diferență este între Wicca și Vrăjitorie?

Wicca este o religie centrată pe venerarea Femeii Sacre, care preia practicile păgâne antice și le transpune în lumea de astăzi.

Există cu siguranță diferențe între ritualurile originale din antichitate, când societățile se bazau pe natură pentru a se întreține, și ritualurile urbane de astăzi, dar este important să înțelegem originile acestor sărbători și intențiile adepților acestei căi.

Practicanții Wicca cred că Pământul este corpul viu al Zeiței. Manifestările ei ar trebui să fie sărbătorite pentru că suntem co-creatori ai tuturor lucrurilor. În acest fel, ritualurile ajută puterile naturii să continue să acționeze în mod ciclic, menținând astfel echilibrul forțelor planetei Pământ.

Religia Wicca, vrăjitoria pentru unii, are câteva practici care sunt celebrate de adepții artei magice. Sabbats, ritualuri care urmează calendarul schimbării anotimpurilor anului, și Esbats, sărbători în onoarea Zeiței Mamă. La lună plină, energia mamei se exprimă în plinătatea ei.

Acest calendar de activități urmează logica a ceea ce adepții Wicca numesc Roata Anului. În această religie, este obișnuit să observăm practicanți care spun că „se întorc spre nord” sau „se întorc spre sud”. Aceste fraze demonstrează diferențele dintre cei care urmează practicile din emisfera nordică – și care se conectează la energia naturii prin puterea unor date precum 31 octombrie – și cei care merg după schimbările naturii din emisfera sudică.

Există opt Sabbats pe parcursul anului: Samhain, Yule (solstițiul de iarnă), Imbolc, Ostara (echinocțiul de primăvară), Beltane, Litha (solstițiul de vară), Lammas și Mabon (echinocțiul de toamnă).

Întrucât există 13 luni pline în decursul unui an calendaristic, acesta este numărul de sărbători Esbats practicate de wiccaniști.

Mituri despre Wicca

În antichitate, comunitățile sărbătoreau natura și o venerau, deoarece știau că hrana și tot ceea ce dețineau provenea din ea. Astfel, ritualurile se desfășurau pe câmpuri și pe plantații pentru ca recoltele lor să fie întotdeauna abundente și bogate.

În timpul Inchiziției, multe femei acuzate de vrăjitorie își ascundeau baghetele magice, care erau folosite pentru a direcționa energia spre ceea ce doreau, în peri de mătură. Pentru a nu fi descoperiți, au dus acest instrument de lucru în mediul rural și au folosit mătura pentru a direcționa energia, crezând că, cu cât săreau mai sus, cu atât mai mari vor fi culturile și mai abundente vor fi recoltele.

Din această practică a apărut legenda conform căreia vrăjitoarele – sau, în prezent, practicanții religiei Wicca – pot zbura pe mături magice.

Ierburile folosite pentru a face poțiuni magice și remedii pentru vindecare aveau nume foarte ciudate, cum ar fi piciorul de vacă, de exemplu. Odată cu apariția creștinismului, aceste denumiri au fost subminate, iar Biserica a început să spună că femeile care practicau vrăjitoria foloseau de fapt animale în ritualurile lor.

Legătura cu diavolul este, de asemenea, o tactică a Bisericii Catolice, care în perioada medievală a influențat direct guvernul și finanțele Europei. Clerul a determinat imaginația populară să creadă că femeile care practicau vrăjitoria se închinau diavolului, iar diavolul era reprezentarea răului pe pământ. Pentru ca acest lucru să funcționeze, Biserica s-a folosit de asimilarea credințelor religioase, asociind Dumnezeul vrăjitoarelor (bărbatul sacru, Soarele, Zeul Pădurilor etc.) cu Diavolul, în diferite moduri.

Un bun exemplu a fost afirmația că Dumnezeul păgân avea coarne – simbol al abundenței – și că Diavolul era „cel cu coarne”, deci erau același lucru. Această combinație a făcut ca mulți oameni să asocieze vrăjitoria cu răul (iar practicanții Wicca suferă și astăzi de acest tip de acuzații).

Un aspect interesant: este imposibil ca vrăjitoarele să fie adoratoare ale Diavolului. Pentru a crede în adversar, trebuie mai întâi să crezi în Dumnezeul la care se referă adversarul. Divinitatea la care se închină vrăjitoria este diferită de conceptul de Dumnezeu creștin, deci pentru vrăjitoare, Diavolul nu există ?

Un alt aspect interesant cu privire la Diavolul creștin se referă la locul în care acesta locuiește. Din motive culturale, se întâmplă frecvent să ne raportăm la regiunea inferioară de sub pământ ca la un loc al răului, al pedepsei și al durerii. Cu toate acestea, în mitologiile dinaintea creștinismului se putea observa că zeii locuiau atât în regiunea superioară – cerul – cât și în cea inferioară – iadul. Iar zeii din regiunea inferioară nu erau răi și erau asociați cu mituri care explicau iarna, misterele și cunoașterea de sine.

Ce este religia Wicca?

În prezent, Wicca are mulți adepți în diferitele sale tradiții. Este o religie – acest cuvânt vine de la „religare” – și nu o sectă sau o căutare a ezotericului. Vrăjitoria este o cale inițiatică, adică, pentru a deveni parte a Wicca, persoana trece printr-un ritual de consacrare – sau de intrare – și, după o pregătire laborioasă și autocunoaștere, va deveni Preot și Preoteasă a Zeiței.

Wicca este o religie a venerării naturii, a iubirii și a legăturii dintre oameni și locurile pe care le călcăm pe Pământ. Zeița Mamă este primitoare, strictă și în același timp afectuoasă și își învață lecțiile copiilor săi cu afecțiune și precizie.

Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

Dictionar Vise de Noapte
Logo
Enable registration in settings - general